DECLARATIE POLITICA Respectati dreptul la sanatate al consumatorilor romani !
15/03/2010
Declaratie politica din data de 9 martie, 2010.
Parlamentul Romaniei.
Camera Deputatilor.
Grupul Parlamentar al Partidului National Liberal. La initiativa Lucia Ana Varga - Deputat PN
Romania se afla, in acest moment, in fata unei alegeri pentru viitorul sau: incurajarea agriculturii ecologice, care ar avea ca efect deschiderea de noi piete europene, precum si protejarea sanatatii cetatenilor, in egala masura cu protectia mediului inconjurator, sau extinderea culturilor de organisme modificate genetic cu efecte daunatoare pentru mediu si consumator, dar multumitoare pentru unele companii producatoare.
In Romania se cultiva in momentul de fata aproape 3000 de hectare de porumb modificat genetic. si asta este doar cifra pe care ne-o arata inregistrarile oficiale, pentru ca daca ar fi sa facem o cercetare in teren am constata, cu siguranta, ca suprafetele sunt mult mai mari. La toate aceste se adauga si importul altor plante modificate genetic, precum soia sau cartoful, care ajung intr-o forma sau alta pe masa romanilor.
In timp ce state civilizate ale Europei isi mentin rezerve serioase asupra efectelor pe care aceste organisme modificate genetic le au asupra mediului si mai ales, asupra sanatatii umane, Romania devine un loc de joaca pentru cultivatorii de organisme modificate genetic. Exemplu Austriei este poate cel mai relevant: acest stat a decis sa isi protejeze cetatenii de efectele organismelor modificate genetic prin interzicerea categorica a cultivarii lor. Decizia a fost luata in lipsa unor dovezi ferme si acceptate de catre autoritati, dar considerand valide indoielile lansate de catre cercetatori.
Ne intrebam daca oficialii Ministerului Agriculturii si Ministerului Mediului isi asuma riscurile de sanatate si de mediu pentru generatiile actuale si viitoare de romani. si iata cateva din efectele consumului de organisme modificate genetic:
La toate acestea se adauga si efectele ireversibile asupra mediului inconjurator prin atacul asupra altor specii si contaminarea culturilor ecologice. Lipsa de protectie a culturilor agricole ecologice si traditionale in Romania ar putea duce la inchiderea unor mari piete europene de desfacere pentru producatorii romani generand astfel serioase pierderi financiare.
De aceea, avertizez ca actuala politica a guvernantilor romani risca sa puna in pericol nu numai agricultura si mediul din tara noastra, dar – ceea ce este foarte grav – va transforma cetatenii romani in cobai pentru companiile producatoare de organisme modificate genetic. Prin permiterea consumului si cultivarii de OMG autoritatile actuale sacrifica sanatatea cetatenilor romani, si de aceea ne intrebam, fara a dori sa fim retorici:
Lucia Ana Varga
Deputat PNL

- pot afecta rinichii si ficatul, conform nenumaratelor studii de laborator.
- confera rezistenta la antibiotice, facand mult mai dificil in acest fel orice proces de vindecare prin medicatia cu antibiotice
- determina cresterea incidentei alergiilor printre consumatori, in conditiile in care gradul crescut de poluare a dus deja la o crestere alarmanta a numarului de persoane alergice, in special copiii
- pot produce cresterea in greutate pentru femei
- ridica riscul de pierdere a sarcinii, etc.
La toate acestea se adauga si efectele ireversibile asupra mediului inconjurator prin atacul asupra altor specii si contaminarea culturilor ecologice. Lipsa de protectie a culturilor agricole ecologice si traditionale in Romania ar putea duce la inchiderea unor mari piete europene de desfacere pentru producatorii romani generand astfel serioase pierderi financiare.
De aceea, avertizez ca actuala politica a guvernantilor romani risca sa puna in pericol nu numai agricultura si mediul din tara noastra, dar – ceea ce este foarte grav – va transforma cetatenii romani in cobai pentru companiile producatoare de organisme modificate genetic. Prin permiterea consumului si cultivarii de OMG autoritatile actuale sacrifica sanatatea cetatenilor romani, si de aceea ne intrebam, fara a dori sa fim retorici:
- unde este Ministerul Agriculturii cand vine vorba despre apararea intereselor agronomice ale Romaniei?
- unde este Ministerul Sanatatii cand trebuie protejata sanatatea publica?
- unde este Ministerul Mediului cand este in cauza prezervarea biodiversitatii Romaniei?
Lucia Ana Varga
Deputat PNL