Comisia Europeană a autorizat cultivarea cartofului modificat genetic Amflora
02/03/2010
Sursa: AGERPRES
Comisia Europeană a aprobat cultivarea în scopuri comerciale în Uniunea Europeană a cartofului modificat genetic Amflora, decizia Bruxellesului stârnind însă valuri de proteste în rândul organizaţiilor ecologiste şi al unor state membre, transmit agenţiile de presă.
În 2007, statele membre UE luaseră în discuţie posibilitatea autorizării cultivării acestui tip de cartof, însă nu au reuşit să ajungă la un consens. Aceasta este pentru prima dată în 12 ani când UE autorizează cultivarea unui OMG.
Acest tip de cartof modificat genetic va fi cultivat pentru extragerea de amidon industrial, fabricarea hârtiei, însă şi în hrana animalelor.
În replică la anunţul de marţi al Comisiei, grupul Verzilor din Parlamentul European s-a arătat 'şocat' de această decizie fără precedent. Verzii îşi exprimă îngrijorarea în special în legătură cu faptul că acest tip de cartof ar conţine o genă 'rezistentă la antibiotice'.
Şi vicepreşedinta Comisiei pentru mediu a Parlamentului European, liberala franceză Corinne Lepage, a criticat ca fiind inacceptabilă decizia Comisiei de a autoriza 'diseminarea în mediu a unui OMG, evitându-se orice dezbatere privind riscurile prezentate de acesta'. În opinia sa, această decizie constituie 'o veritabilă declaraţie de război din partea /preşedintelui Comisiei Europene/, Jose Manuel Durao Barroso la adresa cetăţenilor europeni care se opun în majoritate cultivării OMG-urilor.'
Primul stat membru care a reacţionat faţă de anunţul Comisiei a fost Italia. 'Noi suntem împotriva deciziei luate astăzi la Bruxelles de a autoriza cultivarea cartofului modificat genetic', a declarat ministrul italian al agriculturii Luca Zaia într-un comunicat.
Oficialul italian a subliniat că ţara sa 'nu numai că nu se recunoaşte în această decizie', însă 'nici nu va permite ca aceasta să pună sub semnul întrebării suveranitatea statelor membre în această chestiune'.